Președintele SUA, Joe Biden, a afirmat joi că nu anticipează un război „total” în Orientul Mijlociu, în ciuda tensiunilor crescute din regiune, cauzate de atacurile Israelului în Gaza și Liban și de relațiile tensionate ale SUA cu Iranul. Într-o conferință de presă, Biden a spus clar că un astfel de conflict poate fi evitat, subliniind necesitatea unor acțiuni suplimentare pentru a preveni o escaladare.
„Cât de încrezători sunteți că nu va ploua? Uite, eu nu cred că va fi un război total. Cred că îl putem evita”, a declarat președintele Biden, după ce a fost întrebat despre probabilitatea evitării unui astfel de conflict. De asemenea, el a adăugat: „Dar sunt încă multe de făcut, încă multe de făcut”, recunoscând că există măsuri suplimentare de prevenire care trebuie implementate.
În contextul tensiunilor dintre Iran și Israel, ce au escaladat după ce Iranul a lansat un atac cu rachete balistice ca răspuns la acțiunile militare ale Israelului în Liban, Biden a fost întrebat despre potențialul sprijin militar american pentru Israel. Răspunsul său a fost ferm: „Am ajutat deja Israelul. Vom proteja Israelul”.
Conflictul dintre Israel și Hamas, început pe 7 octombrie 2023, a făcut numeroase victime, provocând moartea a 1.200 de persoane și luarea ostatici a circa 250 de indivizi, conform surselor israeliene. Reacțiile Israelului asupra Fâșiei Gaza au avut consecințe devastatoare, cu peste 41 000 de palestinieni uciși și o întreagă populație strămutată, generând o criză umanitară majoră.
Escaladarea conflictului a dus și la acțiuni militare ale Israelului în Liban, având ca rezultat moartea a sute de libanezi, rănirea a mii de persoane și strămutarea a unui milion de oameni. Țintele Israelului sunt, conform declarațiilor oficiale, militanții Hezbollah, susținuți de Iran.