Reclamă

Un bărbat a murit și alte trei persoane au fost rănite, după un accident rutier în care au fost implicate două TIR-uri și un autoturism, produs miercuri după-amiază pe autostrada A1, în apropierea Aeroportului Arad. Traficul în zonă este îngreunat, formându-se coloane de mașini.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. De asemenea, la fața locului s-au aflat și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad, conform informațiilor oferite de News.ro.

„În urma accidentului, au rezultat 4 victime, dintre care una rămasă încarcerată, în stare de inconștiență. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autocamion, însă din nefericire aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Celelalte trei victime, aflate într-o stare stabilă, conștiente și cooperante, au fost asistate la locul incidentului de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Pompierii au acționat de asemenea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, circulația rutieră se desfășoară îngreunat, fiind disponibilă doar banda de urgență a fiecărui sens de mers. Sunt formate coloane de autovehicule, iar revenirea la normal a circulației este estimată după ora 16:30.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro