Reclamă

Inelele olimpice care au fost montate pe Turnul Eiffel în luna iunie au fost recent demontate, urmând să fie înlocuite cu o structură care va rămâne pe turn până în 2028, informează AFP, preluată de News.ro. Cele cinci inele, simbolizând unitatea olimpică, aveau o lungime de 29 de metri și o înălțime de 15 metri, și au fost montate între primul și al doilea etaj al celebrului turn din Paris.

Primarul capitalei franceze, Anne Hidalgo, își dorește ca acest simbol al olimpismului să rămână pe monumentul iconic al orașului până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Cu toate acestea, structura masivă, realizată de compania Arcelor Mittal și cântărind treizeci de tone, nu a fost concepută pentru a rezista condițiilor aspre de iarnă.

Propunerea primarului a atras critici intense nu doar din partea apărătorilor patrimoniului, ci și din rândul descendenților lui Gustave Eiffel. Aceștia și-au exprimat îngrijorările cu privire la posibilitatea deteriorării operei strămoșului lor, care a fost ridicată acum 135 de ani. Mai mult, utilizarea turnului ca „semn publicitar” a fost percepută ca nepotrivită, având în vedere că inelele sunt o marcă comercială.

În urma demontării, Primăria Parisului, care administrează Turnul Eiffel, și Comitetul Internațional Olimpic (CIO), deținătorul logo-ului olimpic, colaborează pentru a dezvolta o versiune nouă, mai ușoară și permanentă a inelelor. Structura veche urmează să fie topită. În așteptarea noului set de inele, unele de mai mici dimensiuni au fost instalate pe Pont d’Iéna, situat în apropiere, pentru a „crea continuitate”, conform declarațiilor primăriei.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro