Rusia, China, Iran și Coreea de Nord formează o alianță neoficială care provoacă tulburări la nivel mondial prin intensificarea cooperării lor în domeniul militar și tehnologic. Acest grup, un adevărat „cvartet al haosului”, își unește forțele pe fondul urii împotriva ordinii mondiale conduse de SUA, fapt ce a determinat oficiali americani să exprime preocupări serioase.
Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, a declarat fără echivoc: „Unul dintre motivele pentru care Putin este capabil să continue această agresiune este din cauza susținerii asigurate de Republica Populară Chineză.” Sprijinul Chinei include furnizarea de mașini-unelte și componente de microelectronică care susțin baza industrială de apărare a Rusiei.
La rândul său, Iranul contribuie cu sute de rachete balistice trase către Rusia, în timp ce Coreea de Nord se aliază prin livrarea a milioane de obuze și mii de drone de atac. Rusia a folosit deja în jur de 65 de rachete nord-coreene de la începutul conflictului din Ucraina, conform rapoartelor americane.
Relația dintre aceste țări nu se oprește doar la transferul de armament; ea se extinde și la schimbul de tehnologii militare avansate. China, deși nu a trimis armament propriu-zis Rusiei, exportă mașini-unelte și componente esențiale pentru industria de apărare rusă.
Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu oferă un cadru pentru schimbul de expertiză tehnică între aceste state. Iranul își evaluează eficiența armelor pe câmpul de luptă din Ucraina, în timp ce Rusia învață tehnici avansate de atacuri aeriene de la consilierii iranieni. China își extinde și ea cunoștințele cu scopul de a-și adapta tactica în posibilele conflicte viitoare, precum cel pentru Taiwan.
Cele patru națiuni, totuși, se confruntă cu dificultăți în colaborarea lor. Neîncrederea reciprocă și apetituri diferite pentru risc împiedică o alianță formală. China, spre deosebire de celelalte state sancționate, încă dorește să își păstreze imaginea de mediator neutru și să mențină relații economice cu Occidentul bogat.
În concluzie, deși nu există o cooperare militară oficială între aceste patru regimuri, intensificarea schimburilor de armament și tehnologie ridică semne de alarmă serioase. Amenințarea crește odată cu pierderile neprevăzute de resurse și echipamente defensive pentru Occident, complicând strategiile de securitate. Potențialul de instabilitate pe care această alianță informală îl aduce cere o atenție continuă și acțiuni plasate strategic de către puterile mondiale.