Reprezentanți ai Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au efectuat, miercuri, un control neanunțat la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, întrerupând consultațiile medicale în mai multe cabinete, inclusiv cele de Endocrinologie, Urologie și Oncologie. În unele cazuri, pacienții au fost rugați să aștepte pe holuri, generând nemulțumiri printre aceștia și aparținătorii lor, informează Agerpres.
Conform declarațiilor publice făcute de prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, acesta a condamnat ferm situația creată și a promis discuții cu conducerea ISU pentru a analiza și rectifica modul în care aceste acțiuni de control sunt derulate. „Nu sunt de acord cu astfel de practici. Voi lua legătura cu conducerea ISU Vaslui și vom analiza această situație. Îmi cer scuze eu pentru ei”, a declarat prefectul Vaslui.
Din partea ISU Vaslui, inspectorul-șef Ioan-Cătălin Oloeriu a subliniat că activitatea inspectorilor va fi supusă unei analize detaliate, anunțând posibile măsuri ulterioare. „Voi analiza foarte serios situația. Transmitem că noi punem foarte mare accent pe latura umană, până la urmă aceasta este menirea noastră, să ajutăm cetățenii care sunt în situații mai grele, cum erau și pacienții de acolo”, a afirmat Oloeriu.
Controlul era programat conform unui ordin emis la începutul anului, SJU Vaslui fiind informat despre desfășurarea verificărilor. „Controalele au fost planificate prin ordin … pentru luna septembrie figurând unitățile sanitare. În acest sens, … SJU Vaslui a fost informat […] că vor avea loc controale la unitățile din subordinea SJU Vaslui”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, a subliniat importanța respectării drepturilor pacienților în cadrul oricărei acțiuni de control. „Fiecare instituție își stabilește modul de organizare a unui control, nu pot eu să comentez, dar actul medical este în primul rând confidențial. Nu se poate interveni în timpul consultației”, a precizat managerul spitalului.
Acțiuni similare ale inspectorilor ISU, ce au stârnit critici, au mai fost raportate și în trecut, punând presiune pe autorități să reevalueze procedurile de control în unitățile medicale pentru a respecta confidențialitatea și integritatea actului medical.