Reclamă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Croația că nivelul Dunării este așteptat să crească miercuri, 25 septembrie 2024, conform datelor Institutului Hidro-Meteorologic Național.

În contextul acestei situații, autoritățile croate ar putea impune restricții de circulație, în special în regiunile Osijek-Baranja și Vukovar-Srijem.

Pentru informații actualizate, MAE recomandă consultarea site-urilor Institutului Hidro-Meteorologic Național (https://www.meteo.hr), Automobilului Club Croat (https://www.hak.hr/en), Companiei Naționale Croate de Căi Ferate (https://www.hzpp.hr/en) și Autorității Portuare Croate (https://www.portauthority.hr).

MAE reamintește cetățenilor români că, în situații de urgență pe teritoriul Croației, pot apela numărul european unic de urgență 112. De asemenea, aceștia pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă sau urgentă au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Croația: +38598414341.

MAE recomandă, de asemenea, consultarea paginilor de internet https://zagreb.mae.ro și www.mae.ro.

Potrivit informațiilor, fluviul Dunărea înregistrează debite crescute în majoritatea țărilor, iar maximul viiturii este așteptat în România în perioada 29-30 septembrie.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro