Ursul care a atacat o adolescentă însărcinată și un bărbat de 68 de ani pe o stradă din Crizbac, județul Brașov, va fi căutat și împușcat de reprezentanți ai instituțiilor autorizate în recoltarea urșilor periculoși, a afirmat Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov, conform Agerpres.
‘Recoltarea nu este condiţionată de expirarea unei anumite perioade de tip dacă se face în baza unei autorizații, deoarece după expirare, aceasta poate fi reînnoită până când animalul este găsit şi împuşcat’, a declarat Cătălin Văsii pentru Agerpres.
Acesta este singurul caz activ de acest gen în județul Brașov în prezent, a confirmat prefectul, precizând că un urs periculos este căutat pentru a fi recoltat, după ce a atacat două persoane. Până în momentul de față, autoritățile nu au confirmat prezența vreunui alt exemplar de acest tip.
Conform legislației în vigoare, la căutarea animalului participă atât reprezentanți ai unității administrativ-teritoriale cât și jandarmi, ocolul silvic și medicul veterinar.
Ultimele date statistice făcute publice de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov în august 2023 informează că, în urma centralizării informațiilor de la gestionarii fondurilor cinegetice și analizei acestora, în județul Brașov există aproximativ 1.675 de exemplare de urs brun, o creștere ușoară față de anul precedent, când erau 1.633 de exemplare. Din 2016 până în 2021, numărul acestora a crescut cu 65%.
Potrivit cotei aprobate de Parlament, în județul Brașov se pot recolta fără autorizație 45 de exemplare, informează Agerpres.