În momentul de față, statul California din SUA se confruntă cu 10 incendii active. Miercuri dimineață s-a raportat că încă doua focuri necontrolate au izbuncit în zona de sud a statului.
Primul incendiu a izbucnit în zona Ventura, în vestul Los Angelesului, în jurul oreu 6 dimineața. Până la ora 10 se pare că deja cuprinsese 526.00 de km2, amenințând peste 6.500 de case, care au fost ulterior evacuate.
Pentru controlarea și stingerea incendiului au fost chemate elicoptere și avioane. De asemenea, peste 800 de pompieri au fost chemați pentru stingerea incendiului.
Cel de-al doilea incendiu a izbucnit în zona Riverside. Toată zona Californiei este sub steag roșu de vânt extrem. În această perioadă se înregistrează cele mai puternice vânturi ale sezonului, având potențialul de a ajunge și la 80mph.
Este un moment trist în istoria Californiei, în special pentru că focul se extinde atât de repede din cauza condițiilor meteorologice. Din păcate, pâna acum s-au înregistrat 3 decese cauzate de incendii.
Situația este destul de greu de ținut sub control, însă toată lumea speră ca focurile să înceteze, iar soarele să lumineze din nou peste California.