Dosarul Revoluției, care îi avea ca inculpați pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, a fost trimis înapoi la Parchetul Militar, potrivit unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte a constatat că procurorul nu a respectat obligația procedurală de a regulariza rechizitoriul cu numărul 11/P/2014, trimis anterior la instanță la data de 29 iulie 2022. „În majoritate, Constată că procurorul nu a respectat obligația procedurală de a regulariza rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare”, se arată în minuta Curții.
Decizia de a returna dosarul vine pe fondul „inaptitudinii (…) de a învesti instanța, nefiind posibilă stabilirea obiectului și limitelor judecății”, așa cum indică actul Înaltei Curți. Ion Iliescu și colegii săi erau acuzați de crime împotriva umanității.
Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș, și-a exprimat dezaprobarea față de decizia curții, menționând că „Suntem în situația în care am fost în urmă cu patru ani când a fost trimis același dosar de care vorbim astăzi la instanță. După doi ani de zile Curtea Supremă l-a returnat, parchetul nu a instrumentat și nu a efectuat hotărârile Curții Supreme (…)”.
Reamintim că dosarul a fost deja restituit parchetului în anii 2020 și 2021, după ce fusese clasat în 2015. La aproape 35 de ani de la evenimentele Revoluției din Decembrie 1989, justiția românească încă încearcă să facă lumină asupra acelor momente cruciale din istoria modernă a țării.
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, și-a cerut scuze în 2019 pentru întârzierea excesivă a anchetei, recunoscând dificultățile întâmpinate în procesul de clarificare a acestor evenimente complexe.