Uniunea Europeană va sprijini Kievul cu 160 de milioane de euro pentru ca Ucraina să fie pregătită în această iarnă în fața atacurilor asupra infrastructurii energetice, a declarat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Aproape 100 de milioane de euro din această sumă vor proveni din dobânzile rezultante ale activelor rusești înghețate în Uniunea Europeană.
Ursula von der Leyen a subliniat că „Rusia trebuie să plătească pentru distrugerile pe care le-a provocat”. Această declarație vine în contextul în care Rusia a lansat nouă atacuri coordonate asupra infrastructurii energetice a Ucrainei între martie și august 2024, afectând centrale electrice din 20 de oblasturi și distrugând o capacitate de producție de 9 gigawați de electricitate, potrivit Kyiv Independent.
Aproximativ 100 de milioane de euro din acești bani, proveniți din dobânzile generate de activele înghețate rusești, vor fi folosiți pentru a repara infrastructura energetică afectată. În urma sancțiunilor impuse Rusiei, statele occidentale și partenerii lor din G7 au înghețat active în valoare totală de aproximativ 300 de miliarde de dolari, descrise de Moscova drept un „furt”. Totuși, legislația europeană permite utilizarea dobânzilor (și nu confiscarea directă a activelor înghețate) pentru a sprijini inițiativele umanitare, așa cum este cazul Ucrainei.
Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat în luna mai un plan care stabilește utilizarea profiturilor generate de activele înghețate rusești pentru a sprijini Ucraina. Această decizie asigură un fond UE din care Ucraina va primi până la trei miliarde de euro doar în acest an, cu 90% direcționate către armată.
Confom planurilor UE, Ucraina primește profiturile nete începând cu 15 februarie, generate de activele înghețate estimate la 159 de miliarde de euro, profitul net ajungând la 557 milioane de euro până în acest punct. În context, UE a transferat deja primei tranșe în iulie, constând într-o sumă de 1,5 miliarde de euro din aceste fonduri înghețate.
Sprijinul de 160 de milioane de euro pentru Ucraina este parte dintr-un pachet mai mare, de 2 miliarde de euro, acordat pentru securitatea energetică a țării, care și-a pierdut „mai mult de două treimi” din capacitatea de producție, conform AFP citată de news.ro. Înainte de conflictul început în 2022, Ucraina se baza pe energia nucleară pentru jumătate din electricitatea sa.
UE a subliniat că reparațiile și modernizarea rețelei electrice ar putea costa aproximativ 30 de miliarde de dolari, potrivit Agenției Internaționale a Energiei (AIE). În plină iarnă, cererea de energie electrică în Ucraina ar putea ajunge la 18,5 gigawați, iar țara s-ar confrunta cu un deficit de 6 gigawați.