Reclamă

Focul a izbucnit în zona Somoa din California, miercuri noapte, și a acoperit o suprafață de aproape 90.000 km2. Până în prezent, peste 2000 de persoane au fost evacuate, fiind nevoite să își părăsească casele.

Din câte se pare, un factor foarte important în răspândirea focului a fost vântul, care s-a combinat cu vremea uscată și foarte caldă din California.

Compania PG&E (Pacific Gas and Electric) crede că incendiul a pornit chiar de la unul dintre turnurile lor de transmisie, răspândindu-se apoi rapid în înprejurimi. Conform declarațiilor oficiale, a existat o problemă cu unul dintre cablurile turnului, însă până ce responsabilii companiei să ajungă la locul faptei, focul deja începuse, iar pompierii încercuiseră zona.

Datorită incendiului, PG&E a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu curent electric pentru toate regunile apropiate zonei afectate. Acest lucru a avut drept scop să minimalizeze cât mai mult riscurile ca firele de electricitate să se suprasolicite și să provoace și alte incendii.

Nu este prima dată când liniile de electricitate provoacă asemenea dezastre, însă de data aceasta nu au existat vieți pierdute. Un eveniment asemănător a avut loc anul trecut în Noiembrie, când un incendiu asemănător a ucis 86 de persoane și a ars o suprafață de 73.000 de km2.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro