Mary Trump lansează a treia sa carte, intitulată „Who Could Ever Love You/Cine te-ar putea iubi vreodată”, care prezintă numele Trump într-o lumină critică. Recent apărută pe piața americană, cartea oferă detalii despre efectele traumatice ale dinamicii familiei Trump asupra autoarei.
Nepoata fostului președinte Donald Trump relatează despre depresia sa declanșată după victoria unchiului său în alegerile din 2016. Mary Trump mărturisește că a urmat un tratament cu ketamină pentru a-și recâștiga controlul asupra vieții. „Sunt aici pentru că Donald Trump este unchiul meu” este una dintre expresiile sale emblematice, subliniind impactul pe care acesta l-a avut asupra sa.
Pe lângă aceste detalii, Mary nu ezită să descrie dificultățile unei copilării marcate de numele Trump. Adesea interogată despre legătura sa familială în locuri publice, ea mărturisește că răspundea mereu cu un „Nu”.
Cartea nu se abate de la a expune și alte relații dificile din cadrul familiei. Linda Clapp, mama lui Mary, este portretizată ca fiind „crudă și nepăsătoare”, după ce a refuzat să o ducă pe fiica ei la spital în crize de astm. Mary își amintește: „Mi-am petrecut destul timp din viață gândindu-mă că voi muri sufocată, cu ea stând lângă mine fără să facă nimic.”
De asemenea, Mary Trump scrie despre tatăl său, Fred Trump Jr, al cărui alcoolism și lipsă de implicare părintească au marcat-o profund. Ea descrie relația cu bunicul său, Fred Trump Sr., care a dezmoștenit-o pe Fred Jr la insistențele lui Donald Trump și altor membri ai familiei.
Mary își amintește traumele din copilărie, inclusiv episoadele de intimidare din partea unchiului său, Donald. Aceasta susține că fostul președinte arunca intenționat cu putere cu mingile de baseball în nepoții săi.
Numele lui Robert Trump, fratele mai mic al lui Donald, este menționat de asemenea, fiind descris ca o persoană care a provocat nepoatei sale durere fizică fără să-și ceară scuze.
Kemina, tratamentul menționat de Mary, este un anestezic care induce o stare asemănătoare unei transe, având efecte analgezice și sedative puternice. Folosirea sa frecventă duce adesea la dependență.