Coordonatorul politicii naționale în domeniul drogurilor din Cehia, Jindřich Vobořil, a tras un semnal de alarmă cu privire la modul în care regimurile autoritare dezvoltă și distribuie droguri sintetice pentru a destabiliza Occidentul. „Sunt de părere că, mai mare decât riscul drogurilor, este riscul privind securitatea, ca urmare a banilor care curg dinspre statele totalitare, de ordinul miliardelor pe săptămână”, a declarat Vobořil într-un interviu pentru HlidaciPes.
Acesta a subliniat că laboratoarele de droguri pot crea substanțe noi mai repede decât pot autoritățile să le depisteze și să le interzică. „Am introdus zeci de substanțe noi pe liste; acum sunt câteva sute; înainte erau câteva zeci. Piața are o tendință generală de creștere, care este determinată de cerere”, a precizat coordonatorul național.
Drogurile sintetice au devenit o problemă majoră în Statele Unite, nu doar din cauza consumului extrem de ridicat de fentanil, un opioid sintetic, ci și a decesele prin supradoză, care au atins aproape 110.000 în ultimul an. Cu două treimi din aceste decese atribuibile opioidelor sintetice, Statele Unite au creat o coaliție globală cu 80 de țări pentru abordarea acestei amenințări.
China joacă un rol central ca producător și distribuitor de droguri sintetice, în ciuda eforturilor de reglementare internă. DEA subliniază că firmele chimice din China vând online precursori ai fentanilului, care sunt introduși prin Mexic în SUA. Președintele american, Joe Biden, a abordat problema cu liderul chinez Xi Jinping în cadrul unui summit recent.
Problema drogurilor sintetice nu se limitează însă la China și America de Nord. Noile laboratoare apar și în Europa, în special în statele baltice, Polonia, Țările de Jos și Belgia, iar regimurile autoritare continuă să exploateze această industrie. „Este o industrie de mai multe miliarde de dolari, acești oameni au totul, este la fel de mare precum comerțul cu petrol și gaze combinate”, a comentat Jindřich Vobořil.
Chiar dacă agențiile europene de poliție desfășoară operațiuni masive și confiscă droguri, volumele sunt încă insuficiente în fața unei producții în creștere constantă. Comerțul internațional de droguri sintetice devine o problemă globală de securitate, iar implicarea țărilor autoritare, inclusiv Coreea de Nord, este o preocupare tot mai accentuată. „Problema de bază este fluxul de bani și acesta este principalul risc de securitate”, a încheiat Jindřich Vobořil.