Se pare că Iulia Vântur este fericită! Iubitul ei, Salman Khan, i-a dăruit acesteia un cadou special, dorit de multe femei și anume: un inel cu diamante. Asta contrar faptului că relația celor doi s-ar afla sub semnul întrebării.
Presa din India, mizând pe aparițiile lor împreună la tot felul de evenimente importante și petreceri, a concluzionat că o nuntă pare să urmeze.
Zvonurile se intensifică cu atât mai mult cu cât, la insistențele jurnaliștilor, actorul ar fi mărturisit și o dată anume în acest sens. Acesta a declarat că data nunții sale va fi cu siguranță în 18 Noiembrie, sau în apropierea acelei zile, însă de altfel a spus că nu știe dacă în acest an, sau măcar în ce an.
Iulia Vântur a mărturisit, pe de altă parte, că întâlnirea lor și relația nu a fost dintr-un scop, ci dintr-o întâmplare și că s-au văzut pentru prima dată pe teren neutru, nu în India.