Reclamă

Candidatul la președinția SUA, Donald Trump, a declarat că a fost „foarte ofensat” de susținerea ironică din partea președintelui rus, Vladimir Putin, pentru rivala sa, Kamala Harris. Vladimir Putin, în cadrul unei apariții de joi, a folosit un ton sarcastic în a-și încuraja susținătorii să o sprijine pe Harris, lăudându-i râsul „expresiv și contagios”.

Trump, cunoscut pentru aprecierile sale referitoare la „geniul” lui Putin, a părut inițial nesigur cum să interpreteze aceste declarații. Întrebat despre acest subiect, el a declarat vineri în New York că nu știe „exact ce să spun despre asta”. El a adăugat, „Nu știu dacă sunt insultat sau dacă mi-a făcut o favoare?”

Totuși, la un miting din Wisconsin, sâmbătă, Trump și-a clarificat poziția, spunând că este „foarte ofensat” de poziția președintelui rus. „L-am cunoscut pe Putin. L-am cunoscut bine. Și știți, el a spus că o susține pe Kamala. Am fost foarte ofensat de asta”, a declarat fostul președinte american.

În discursul său, Donald Trump a continuat să comenteze cu privire la motivațiile lui Putin, arătând scepticism față de intențiile liderului rus. „Mă întreb de ce a susținut-o pe Kamala”, a spus el. „Acum, el este un jucător de șah. Ar trebui să fiu supărat pentru asta? A fost făcut cu un zâmbet? Cred că a fost făcut poate cu un zâmbet. Cine naiba știe”.

De asemenea, Trump s-a autodeclarat specialist în Putin și Rusia, respingând îngrijorările exprimate de Departamentul de Justiție al SUA conform cărora Rusia ar putea încerca să intervină în viitoarele alegeri, așa cum a procedat în 2016. În schimb, el a subliniat amenințările venite din China și Iran, întrebându-se de ce atenția globală este concentrată atât de intens asupra Rusiei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro