Nicolae Ciucă, liderul PNL, și-a lansat cartea intitulată „În slujba țării” în cadrul unei emisiuni TV culinare prezentate de scriitorul Mircea Dinescu, difuzată de Prima TV. Evenimentul neobișnuit a avut loc pe fondul muzicii lăutărești și între rețete tradiționale, captând atenția publicului. Mircea Dinescu a deschis emisiunea cu următoarele cuvinte: „Este prima dată în istoria omenirii când un soldat fruntaş prezintă cartea unui general (…) Primul capitol – Viaţa mea aşa cum a fost. Popasuri biografice este nemaipomenită, este un fel de compasiune, iubirea şi admiraţia pentru femeile din Oltenia. Acest capitol nu poate fi scris de cineva din afară”.
Cartea cuprinde detalii despre viața personală și profesională a generalului Nicolae Ciucă și a fost lansată cu o săptămână înainte de a fi desemnat oficial drept candidatul PNL la alegerile prezidențiale din decembrie. „Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini. Vă așteaptă o discuție caldă și deschisă – în special despre prima jumătate a cărții, în ale cărei pagini vorbesc despre experiența mea de viață. Atât personale, cât și profesionale, acele momente și trăiri mi-au format caracterul, mi-au definit principiile și m-au învățat care îmi e adevărata misiune: aceea de a-mi servi țara cu devotament, onoare și credință”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.
Lansarea cărții a avut o întârziere de patru luni. Inițial, șeful PNL a anunțat o lansare în iunie, dar aceasta a fost amânată pentru iulie și, în final, septembrie. Ironiile la adresa lui Ciucă nu au întârziat să apară, Marcel Ciolacu, coleg de Coaliție, declarând într-o conferință de presă: „O să fie un best-seller, sunt ferm convins, mai ales că ţinem cont de ce promovare a avut”. În replică, liderul PNL a spus că Ciolacu va „avea un exemplar cu dedicație”.
Evenimentul de lansare, alături de conținutul cărții, conturează o imagine detaliată a trăirilor și experiențelor lui Nicolae Ciucă, de la amintirile din copilărie la misiunile militare și parcursul său în politică.