Cu propunerea oficială a Belgiei pentru Hadja Lahbib, actuala şefă a diplomaţiei, în rolul de comisar european, numărul femeilor propuse pentru noua echipă a Ursulei von der Leyen se ridică la doar opt. Informația a fost raportată marți de agenția de știri dpa și preluată de Agerpres.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va conduce probabil o echipă dominată de bărbați odată ce toate cele 25 de nominalizări vor fi finalizate. Deși, după realegerea din iulie, Ursula von der Leyen a îndemnat ca fiecare capitală europeană să propună un bărbat și o femeie pentru a obține paritate de gen în Comisia Europeană, majoritatea guvernelor UE au prezentat doar candidați bărbați.
Dacă păstrăm propunerile actuale, bărbații vor domina probabil, reprezentând aproximativ două treimi din noul colegiu al comisarilor. Până în prezent, Bulgaria este singura țară care a prezentat atât un bărbat, cât și o femeie. Aceste propuneri din partea Sofiei sunt Ekaterina Zaharieva, fostă șefă a diplomației bulgare, și Iulian Popov, fost ministru al mediului.
Fiecare dintre cele 27 de state membre are dreptul de a numi câte un comisar, iar von der Leyen este inclusă în acest număr. În momentul actual, din cei 27 de comisari, 12 sunt femei. Comisia Europeană, care are rolul de a propune noi legi și de a monitoriza respectarea tratatelor UE, este brațul executiv al Uniunii Europene.
Nominalizările pentru viitorul colegiu al comisarilor trebuie să fie validate prin vot de Parlamentul European, în urma audierilor din luna octombrie, în care fiecare candidat își va prezenta competențele în fața eurodeputaților.
De altfel, premierul Marcel Ciolacu a anunțat propunerea României pentru funcția de comisar european, optând pentru Roxana Mînzatu. Ciolacu a descris-o pe aceasta drept „persoana potrivită” pentru post, menționând că anterior îl propusese pe Victor Negrescu pentru această funcție.