Reclamă

Uniunea Europeană a decis să reintroducă restricțiile privind transportul lichidelor în bagajele de mână, care au fost anulate de la introducerea noilor scanere de securitate avansate. Astfel, începând de duminică, 1 septembrie, pasagerii ce călătoresc din aeroporturile europene vor trebui să transporte lichidele în recipiente de maximum 100 de mililitri, așa cum a anunțat Euronews.

Cea mai recentă tehnologie implementată în aeroporturi, scanerele de ultima generație, permitea până acum transportul lichidelor și dispozitivelor electronice fără a impune restricții de cantitate sau necesitatea de a le scoate din bagaj. Totuși, Comisia Europeană a ridicat semne de întrebare asupra fiabilității acestor echipamente și a schimbat regulile printr-o măsură pe care o descrie drept temporară, însă nu a precizat durata exactă a acesteia.

Tehnologia actuală, denumită C3 EDSCB, utilizează scanarea CT pentru a produce imagini tridimensionale de înaltă rezoluție ale conținutului bagajelor. Aceasta este capabilă să detecteze cu ușurință componente explozive în diverse produse, de la cosmetice și lichide, până la dispozitive electronice. Până acum, această tehnologie a permis pasagerilor să treacă de controlul de securitate mai rapid, fără a deschide valizele sau a scoate obiectele din acestea.

Prin adoptarea noilor reguli, pasagerii vor trebui din nou să se conformeze standardului anterior legat de transportul de lichide în avioane. Mai mult, se discută despre o posibilă standardizare viitoare a dimensiunilor pentru bagajele de mână, dar deocamdată nu au fost luate decizii concrete în acest sens.

În urma deciziei, pasagerii vor trebui să își reconfigureze bagajele pentru a respecta regulile stricte impuse în vederea întăririi securității la nivelul aeroporturilor din Uniunea Europeană.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro