Trasul clopotelor în bisericile ortodoxe reprezintă o practică străveche, având un rol semnificativ în viața Bisericii. Deși originea clopotelor nu este dovedită cu certitudine, tradiția atribuie inventarea acestora lui Paulin de Nola, în secolul al IV-lea. De-a lungul timpului, clopotele au fost folosite pentru a anunța începutul slujbelor, dar și pentru a marca momente importante sau pentru a atrage atenția asupra unor situații deosebite.
Părintele Arsenie Papacioc subliniază importanța clopotelor în viața creștinilor, explicând că acestea nu sună niciodată pentru amuzament, ci au un rol de natură sufletească. Clopotele cheamă credincioșii la slujbe, plâng morții și împrăștie viforele și dracii, conform spuselor sale. Inscripțiile găsite pe clopote reamintesc rostul lor ocrotitor și de mântuire, având puterea de a alunga duhurile rele.
Tragerea clopotelor este asociată cu momente precum începutul slujbelor importante, slujba de seară sau miezul nopții, dar și cu evenimente deosebite ca incendii, calamități naturale sau revoluții. În trecut, clopotele au fost utilizate și pentru a anunța războiul sau victoriile, marcând astfel momente importante din istorie. Fabricate dintr-un aliaj special, în care predomină alama, clopotele sunt obiecte de cult sfințite, având un rol important în tradiția și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe.
Astfel, clopotul devine un simbol al chemării divine, reprezentând o comunicare între cer și pământ, care îi îndeamnă pe credincioși să iasă din rânduiala cotidiană și să se apropie de Dumnezeu. Rolul esențial al clopotelor în viața religioasă a creștinilor este reflectat prin tradiția și simbolistica acestora, care continuă să fie păstrate și valorificate în cadrul Bisericii Ortodoxe.