Joe Biden s-a prezentat ca un candidat combativ luni în interviul acordat NBC, în încercarea de a atenua îndoielile privind starea sa de sănătate, relatează AFP, potrivit Agerpres. Deși spune că „acuitatea sa mintală este extrem de bună”, președintele american consideră îndreptățite întrebările cu privire la vârsta sa.
„Acuitatea mea mentală este extrem de bună”, a dat el asigurări în acest interviu programat săptămâna trecută, după dezbaterea dezastruoasă în faţa rivalului său republican în cursa pentru Casa Albă.
Focurile de armă care l-au rănit pe Trump au atras toată atenţia mediatică, dar nu au eliminat panica care a putut fi sesizată în tabăra democrată după ce Biden a făcut o figură proastă la sfârşitul lui iunie, când a părut mereu să-şi caute cuvintele, a fost văzut privind în gol şi cu gura deschisă.
Dornic de revanşă, preşedintele în exerciţiu s-a declarat gata de o nouă dezbatere „în septembrie”, aşa cum era prevăzut înainte de alegerile din noiembrie. „Nu anticipez să am o altă prestaţie de acest nivel”, a spus Biden luni.
El s-a încurcat însă în cuvinte, nu a terminat mai multe fraze şi a pierdut şirul afirmaţiilor la un moment dat în timpul interviului, provocând o tăcere jenată.
„Înţeleg de ce oamenii spun: ‘Dumnezeule, are 81 de ani. Cum va fi când va avea 83 sau 84 de ani?’ Este o întrebare legitimă”, a recunoscut el.
Preşedintele democrat a declarat din nou că va merge până la capăt, ignorând apelurile taberei sale, ale presei sau ale elitei de la Hollywood de a se retrage din cursă.
În această situaţie dificilă, tentativa de asasinat asupra rivalului său îi dă un răgaz, aruncând îndoielile privind vârsta sa în plan secund, comentează AFP. Dar aceasta îl obligă de asemenea să-şi modereze loviturile asupra lui Trump şi să găsească tonul potrivit pentru a-l critica în acest moment delicat.
Preşedintele a vrut să se prezinte drept un lider care uneşte, încercând să aplaneze tensiunile dintr-o ţară foarte polarizată, fără a-şi renega atacurile asupra unui Trump pe care îl consideră periculos.
„Cum vorbeşti despre ameninţarea asupra democraţiei, care este reală când un preşedinte spune lucrurile aşa cum o face el? Nu spui pur şi simplu nimic pentru că asta ar putea incita pe cineva?”, s-a întrebat el.
„Eu nu am recurs la această retorică. Rivalul meu a recurs la această retorică, vorbeşte despre un masacru dacă pierde. Nu sunt eu cel care a zis: ‘vreau să fiu un dictator din primele zile’”, a mai spus Biden.
Deşi a vrut să pară împăciuitor, preşedintele a părut uneori iritat şi ultrasensibil.
Atunci când cel care l-a intervievat, jurnalistul Lester Holt, l-a întrebat dacă tentativa de asasinat asupra lui Trump a schimbat traiectoria alegerilor, el a răspuns: „Nu ştiu şi nici dvs. nu ştiţi”.
El s-a declarat indignat şi de comportamentul presei, care în opinia lui nu a făcut destul pentru a evidenţia neadevărurile spuse de Trump la dezbaterea lor. „De ce nu vorbiţi niciodată despre cele 18-20 de minciuni pe care le-a proferat?”, a întrebat Biden.