Reclamă

O furtună puternică a lovit, luni, localitatea Şugag, între Cabana Oaşa şi Obârşia Lotrului, din județul Alba. Zeci de mașini au rămas blocate pe Transalpina, din cauza copacilor smulși de vânt și aruncați pe șosea. Pompierii din Sebeş intervin în zonă, au anunțat autoritățile.

„Secţia de pompieri Sebeş intervine pentru asigurarea măsurilor specifice pe raza localităţii Şugag între Cabana Oaşa şi Obârşia Lotrului, ca urmare a fenomenelor meteorologice”, anunţă ISU Alba.

Din informaţiile primite prin SNUAU 112, ar fi vorba despre o furtună puternică, vijelie, grindină de dimensiuni mari şi mai mulţi arbori căzuţi pe DN 67C.

Ana Maria Ianc, jurnalistă Digi24: „Din fericire, nu vorbim despre victime omenești sau de persoane care să aibă nevoie de îngrijiri medicale în acest moment”.

La momentul de faţă, traficul este blocat pe ambele sensuri.

„Din informaţiile apelanţilor ar fi vorba despre aproximativ 50 de autoturisme blocate pe DN 67C, din cauza arborilor căzuţi pe carosabil. Din fericire, nu sunt înregistrate victime sau persoane cu afecţiuni medicale”, precizează sursa citată. În zonă au fost alocate mai multe autospeciale de intervenţie.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro