Reclamă

Prințesa Kate, care suferă de cancer, va asista duminică la finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon, a anunțat Palatul Kensington într-un comunicat.

Prințesa de Walles, soția moștenitorului tronului britanic William, „va asista la finala de simplu masculin a Campionatelor de la Wimbledon, duminică 14 iulie”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

După mai multe luni de absență din spațiul public, Kate a revenit la îndatoririle publice în iunie, la „Trooping the Colour”, parada militară anuală care marchează oficial ziua de naștere a lui Charles, și a declarat că speră să participe și la alte evenimente pe parcursul verii. „Fac progrese, dar, după cum știe oricine trece prin chimioterapie, există zile bune și zile rele”, a spus ea într-un mesaj personal scris înainte de apariția de luna trecută.

„Tratamentul meu este în desfășurare și va mai dura câteva luni”, a spus prințesa. Palatul Kensington a refuzat să ofere detalii specifice despre tipul de cancer sau despre starea ei de sănătate, în afară de a spune că tratamentul a început în februarie.

Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, a urmat și el un tratament pentru cancer. El a revenit la îndatoririle publice în aprilie și rămâne destul de ocupat, deși angajamentele din agenda sa sunt limitate pentru a minimiza riscurile pentru recuperarea sa.

Sârbul Novak Djokovic îl va înfrunta în ultimul act pe spaniolul Carlos Alcaraz, într-o reeditare a finalei de anul trecut, când s-a impus ibericul. În finala feminină, programată sâmbătă, se vor întâlni cehoaica Barbora Krejcikova și italianca Jasmine Paolini.

La rândul său, prințul William al Marii Britanii și-a anunțat prezența la finala Campionatului European de fotbal – EURO 2024, care va avea loc duminică la Berlin, între echipele Spaniei și Angliei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro