Reclamă

Motorul celei de-a doua trepte a rachetei Falcon 9 a companiei SpaceX a suferit o defecțiune rară în spațiu, joi seară, în timpul unei misiuni Starlink de rutină, punând în pericol sateliții de la bord. Acesta este primul eșec al rachetei SpaceX înregistrat în peste șapte ani de funcționare.

La aproximativ o oră după ce Falcon 9 a decolat joi seară de la Baza Forțelor Spațiale Vandenberg din California, Statele Unite, a doua treaptă nu a reușit să se reaprindă și a eliberat cei 20 de sateliți Starlink pe o orbită mult mai joasă decât cea planificată, unde riscă să ardă în atmosfera Pământului, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Încercarea de a reaprinde motorul în spațiu „a dus la un RUD al motorului din motive necunoscute în prezent”, a scris directorul general al SpaceX, Elon Musk, pe rețeaua sa socială X, referindu-se la un acronim folosit în industrie pentru Dezasamblare Rapidă Neprogramată, care înseamnă, de obicei, o explozie.

Misiunea ratată a celei mai active rachete din lume întrerupe o serie impresionantă de lansări reușite, care a menținut dominația în această industrie a SpaceX, o companie privată evaluată la aproximativ 200 de miliarde de dolari, pe care numeroase țări și companii se bazează pentru a-și trimite sateliții în spațiu.

Musk a declarat că SpaceX actualizează software-ul sateliților Starlink pentru a forța propulsoarele de la bordul lor să încerce să evite o reintrare incendiară în atmosferă, însă a precizat că „spre deosebire de un episod din ‘Star Trek’, probabil că nu va funcționa, dar merită încercat”.

„Propulsoarele satelitului trebuie să crească orbita mai repede decât le trage în jos rezistența atmosferică, altfel ard”, a precizat Musk.

Defecțiunea a survenit în cadrul celei de-a 354-a misiuni a Falcon 9 și a marcat primul eșec al acesteia după 2016, când o rachetă a explodat pe o rampă de lansare din Florida și a distrus încărcătura clientului său, un satelit de comunicații israelian.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro