Reclamă

La zece zile după ce au plecat pe mare, barca refugiaților tamili din Sri Lanka a început să ia apă, fiind înghesuiți zeci de bărbați, femei și copii. Înainte să se scufunde, grupul a fost salvat de navele marinei militare britanice și dus la baza militară secretă de pe insula Diego Garcia, dar experiența lor infernală nu s-a încheiat nici acum, trei ani mai târziu.

Inițial, refugiații au crezut că au ajuns în siguranță. „Când am văzut steagul britanic, m-am gândit: ‘Suntem în siguranță acum’”, a spus unul dintre naufragiați. Grupul a fost transportat în baza militară izolată de pe Diego Garcia, insulă folosită de SUA și Marea Britanie.

Deși insula pare un paradis din punct de vedere peisagistic, cei 60 de solicitanți de azil, din care 16 copii, trăiesc în corturi infestate cu șobolani și șoareci. „Trăim împreună cu șobolanii”, a declarat o mamă. „Ei ne gustă mâncarea de pe farfurii, se urcă pe copiii noștri când dorm și ne mușcă.”

Refugiații au voie să părăsească tabăra doar pentru vizite medicale sau scurte plimbări pe plajă. „Un copil de trei ani și-a spart dinadins dintele ca să poată merge la dentist și să primească alimente moi” a subliniat un refugiat.

Diego Garcia, un teritoriu disputat între Marea Britanie și Mauritius, este folosit de americani pentru operațiuni militare. O delegație a Agenției ONU pentru Refugiați a vizitat tabăra și a constatat detenția „profund îngrijorătoare” a celor 16 copii, menționând și cazuri de abuzuri sexuale.

„Am făcut greva foamei pentru cinci zile pentru că nu se făcea nimic”, a spus un bărbat. „Am fi recunoscători să trăim în orice parte a lumii unde putem trăi în pace. Îmi vreau libertatea și viitorul.”

Refugiații rămân prinși pe insulă, incapabili să se întoarcă în țară sau să ajungă în altă parte. „Sperăm că ne vor lăsa să scăpăm din iad” a transmis unul dintre solicitanții de azil.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro