Reclamă

Președintele Klaus Iohannis a reacționat miercuri, din SUA, la tragedia din Munții Bucegi, unde o tânără de 19 ani a fost ucisă de urs. Șeful statului a declarat că România este depășită de problema urșilor și că este îngrijorat de faptul că s-a ajuns la asemenea incidente. „Nu putem să protejăm animale în detrimentul oamenilor”, a afirmat Iohannis.

Președintele a fost întrebat de jurnaliști dacă consideră că țara noastră este depășită de problema urșilor, după ce o turistă a fost sfâșiată de un urs, marți, pe Jepii Mici, un traseu turistic foarte popular. „Da, cred că s-a ajuns prea departe. Sunt foarte îngrijorat și m-a șocat evenimentul. Sâmbătă am fost și eu pe un traseu din Munții Bucegi și după puțin timp să aflu că foarte aproape de locul în care m-am aflat s-a întâmplat această nenorocire. Îmi pare foarte rău pentru victimă și pentru familia ei. Îmi pare foarte rău și pentru România, pentru că avem resurse naturale incredibile și nu prea știm să le gestionăm cum trebuie”, a spus Iohannis.

Președintele a reiterat că problema cu urșii nu este deloc nouă și a criticat reacția punctuală a clasei politice la aceste incidente nefericite. „Clasa politică a reacționat de fiecare dată la aceste incidente nefericite doar punctual. E o mare emoție, se convoacă o ședință de Guvern, se discută în Parlament, după care trecem mai departe. Dacă vrem în continuare să avem un turism sănătos, trebuie să înțelegem că nu avem cum să lăsăm oameni să fie omorâți de animale, cum nu cred că animalele trebuie să fie pentru distracție. Calea de mijloc trebuie găsită și sper că cei responsabili să găsească o soluție reală.”

În plus, președintele a subliniat necesitatea unei soluții legislative care să respecte normele europene, dar și viața oamenilor. „E evident că avem prea mulți urși, prea multe incidente unde oameni sunt răniți sau chiar uciși de urși și nu se poate continua așa. Nu sunt vânător și nici specialist, dar sunt destui și este cazul să vină cu o soluție legislativă care să respecte normele europene, dar și viața oamenilor. Nu putem să protejăm animale în detrimentul oamenilor”, a concluzionat Klaus Iohannis.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro