Circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă şi retur este perturbată marţi dimineaţă din cauza unui macaz defect între Mogoşoaia şi Baloteşti.
„În cursul acestei dimineţi, circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă şi retur este perturbată din cauza unui macaz defect între Mogoşoaia şi Baloteşti”, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
În prezent, circulaţia trenurilor se desfăşoară la cale liberă între Mogoşoaia şi Aeroport, cu ordin de circulaţie, pentru a permite echipelor de intervenţie să remedieze defecţiunea. Ulterior, circulaţia trenurilor va reveni la normal pe această rută.
Până la remedierea defecţiunii, trenurile care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport şi retur vor înregistra întârzieri cuprinse între 30 şi 90 de minute.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest deranjament şi îi asigură că intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop redeschiderea circulaţiei în cel mai scurt timp, în condiţii de siguranţă”, subliniază compania.