Reclamă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că premierul ungar Viktor Orban nu poate media conflictul dintre Rusia și Ucraina pentru a pune capăt războiului care durează de 28 de luni, misiune despre care liderul de la Kiev susține că și-o pot asuma doar puterile mondiale cum sunt China, SUA sau UE, a consemnat Reuters, potrivit Agerpres.

Doar economiile sau țările cu forțe armate mult mai puternice decât ale Rusiei ar putea gestiona o misiune de mediere, consideră Zelenski.

„Sunt multe astfel de țări în lume? Nu. Cred că SUA și China sunt astfel de țări. Și UE, nu doar o țară, ci întreaga UE. Asta ar putea fi într-adevăr o misiune de mediere”, a spus Zelenski în cursul unei vizite în Polonia.

El a ținut să asigure că negocierile lui Orban cu Putin, care au stârnit o controversă în UE, nu au fost coordonate cu Kievul.

„Chiar dacă (președintele rus Vladimir) Putin se întâlnește cu un stat anume, asta nu înseamnă că vrea să pună capăt războiului”, a mai explicat președintele ucrainean.

Orban, a cărui țară deține președinția semestrială prin rotație a Uniunii Europene, s-a aflat luni la Beijing pentru o vizită neanunțată în cadrul „misiunii sale de pace”, care nu a fost asumată de restul UE și în cadrul căreia s-a întâlnit săptămâna trecută, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin și, la Kiev, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro