Reclamă

Șase polițiști din Lausanne (vestul Elveției) au fost achitați în apel, luni, în procesul privind moartea unui bărbat nigerian, dosar comparat cu cazul George Floyd din Statele Unite, informează AFP.

Aproximativ 80 de manifestanți, veniți să sprijine familia victimei, au scandat „Poliția ucide, justiția achită”, „Poliție rasistă, justiție complice” și „Rușine să vă fie!”.

În prima instanță, în iunie 2023, cei șase agenți fuseseră deja achitați pentru acuzația de omucidere prin neglijență.

Moartea cetățeanului nigerian Mike Ben Peter (39 de ani), survenită după o arestare în forță, a fost comparată cu cea a lui George Floyd în 2020, în Minneapolis (SUA), notează AFP, citată de Agerpres. Decesul acestuia din urmă, produs după ce un polițist alb l-a presat cu genunchiul pe gât și spate timp de peste 9 minute, a cauzat manifestații ample în Statele Unite pentru a denunța violențele poliției cărora le cad victime numeroși afro-americani.

După trei zile ale unui proces în apel desfășurat săptămâna trecută, cei trei magistrați ai Curții urmau să decidă dacă cei șase agenți de poliție din Lausanne sunt vinovați de omucidere prin neglijență, dar și de abuz de autoritate, acuzație adăugată ulterior de avocatul familiei victimei.

Judecătorii au răspuns luni negativ pentru cele două capete de acuzare. Ei au relevat că este imposibil de afirmat cu certitudine că Mike Ben Peter a decedat din cauza intervenției polițiștilor, în special după ce acesta a fost placat ventral de către agenți. Mike Ben Peter a murit la spital la câteva ore după arestarea sa, timp în care s-a aflat în stop cardiac.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro