Reclamă

Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat sâmbătă, în cadrul reuniunii Internaţionalei Socialiste (IS) de la București, că doar socialiştii sunt capabili să oprească avansul extremei dreapta în Europa. El a subliniat că Bătrânul Continent se confruntă cu un val puternic al extremiştilor şi populismului.

„Au trecut 25 de ani şi unele idei sunt la fel de valoroase ca atunci sau chiar mai mult. Vedem un avans puternic al extremiştilor şi populismului. Este de netăgăduit acest lucru. Îşi impun cu succes ideile. Este un moment al adevărului, este momentul să înfruntăm extrema dreapta, să ne ridicăm pentru noi împotriva acestui val reacţionar, nimeni nu o va face, suntem ultima linie a apărării, depinde de noi ca Europa să nu-şi trădeze principiile”, a spus Sanchez.

Premierul a accentuat rolul Internaţionalei Socialiste: „Nu suntem singuri, ne avem unii pe alţii. Internaţionala Socialistă trebuie să fie un leagăn al speranţei pentru progresiştii din Europa şi să construiască poduri în faţa provocărilor. Europa a învăţat din trecutul tragic să apere pacea şi dialogul, să înţeleagă culturile şi civilizaţiile, să lupte împotriva inegalităţii, să conducă lumea în secolul XXI, să lupte pentru egalitatea între bărbaţi şi femei”.

Sanchez a menţionat și amenințările cu care se confruntă Europa: „Aşa cum a spus şi Marcel, pacea este ameninţată de războaie, în Ucraina şi Orientul Mijlociu, şi nu mai putem lua de-a gata progresele despre care credeam că s-au consolidat pentru că riscul de regresare este real, foarte real, din păcate. Trebuie să acţionăm cu determinare şi cu loialitate faţă de principiile noastre. Trebuie să întărim democraţia noastră şi să luptăm împotriva celor care distrug societăţi prin minciuni şi dezinformare”.

Premierul spaniol a precizat că victoriile din alegeri trebuie să ducă şi la acţiuni concrete. „Paradoxal este că niciodată ideologiile noastre, valorile şi principiile noastre nu şi-au dovedit succesul mai mult ca acum. Trebuie să transformăm această victorie morală într-o victorie reală, este modul de a stopa extrema dreapta. Este vorba de a câştiga alegeri, nu doar în bătălia ideilor, ci şi a acţiunilor concrete. Este vorba de a creşte salariul minim pentru muncitorii noştri, avansarea drepturilor şi libertăţilor, protejarea serviciilor publice. Nu există un antidot mai bun la populismul reacţionar. Este calea de a lupta cu frustrarea şi mânia cu care se hrănesc”.

Sanchez a menţionat câteva exemple concrete: „În Turcia, prietenii noştri au obţinut rezultate excelente la alegerile locale, în Marea Britanie, laburiştii au pus capăt a 14 ani de guvernare conservatoare cu o victorie zdrobitoare. Mâine, atenţia noastră se îndreaptă spre Franţa. Doar noi, socialiştii, suntem capabili să oprim extrema dreapta. Am făcut-o în Spania în urmă cu un an, în Europa acum o lună, mâine sunt convins că vom câştiga în Franţa: veţi învinge extrema dreapta şi veţi guverna”, a adăugat şeful Guvernului de la Madrid.

Partidul Social Democrat găzduieşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste (IS) – secţiunea Europa.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro