Reclamă

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în cadrul recepției de la Ambasada SUA, cu ocazia celei de-a 248-a aniversări a Zilei Independenței, că România va continua să lucreze împreună cu Statele Unite pentru ca includerea în programul Visa Waiver să devină realitate pentru cetățenii români în cel mai scurt timp.

„Mă bucur să mă aflu din nou aici pentru a sărbători împreună Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii. În numele cetățenilor români, vă transmit dumneavoastră și poporului american cele mai calde felicitări!”, a transmis președintele Klaus Iohannis în discursul său.

Șeful statului a menționat că anul acesta se împlinesc două decenii de la aderarea României la NATO și 27 de ani de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.

„Avem o prietenie solidă, care se reflectă în cooperarea substanțială pe toate dimensiunile Parteneriatului nostru Strategic. În prezent, găzduim un număr crescut de militari americani, ceea ce reprezintă nu numai o reușită a colaborării noastre în domeniul apărării, ci și o dovadă fermă a solidarității dintre statele noastre, în aceste momente extrem de complicate pentru securitatea Europei și a regiunii euroatlantice”, a spus Klaus Iohannis.

El a subliniat că, totodată, alături de Statele Unite și de partenerii europeni și globali, România continuă să acționeze în sprijinul Ucrainei, al Republicii Moldova și al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre, contribuind astfel la întărirea securității regionale și transatlantice, precum și la întărirea securității României.

„Sunt convins că la Summitul NATO, pe care Statele Unite îl vor găzdui săptămâna viitoare, vom lua decizii importante pentru securitatea noastră colectivă. Salut, și în acest context, procesul de actualizare a abordării strategice a Statelor Unite față de Marea Neagră, la care și țara noastră și-a adus o contribuție. Am discutat acest subiect și cu președintele Biden în cadrul întrevederii noastre recente de la Casa Albă. Împărtășim viziunea comună că trebuie să întărim eforturile pentru consolidarea unității transatlantice și pentru apărarea valorilor noastre comune. Numai astfel putem oferi tuturor partenerilor din regiune o cale către pace, prosperitate și integrare euroatlantică”, a mai spus președintele Iohannis.

Potrivit lui Klaus Iohannis, contribuția responsabilă a statelor din regiune la asigurarea securității și a rezilienței Mării Negre este crucială pentru a transforma regiunea într-un spațiu sigur, deschis și prosper.

„Țara noastră este recunoscută ca un actor responsabil și un factor de stabilitate la Marea Neagră, contribuind atât la securitatea regiunii cât și la dezvoltarea și întărirea relației transatlantice. România este aliatul și partenerul strategic care va lupta neobosit pentru libertate, pentru progres economic și pentru democrație, astfel încât cetățenii să fie protejați și să aibă o viață prosperă. Vom continua să lucrăm împreună, în baza valorilor comune, inclusiv pentru a promova importanța fundamentală a noilor tehnologii, pentru a securiza lanțurile globale de aprovizionare și pentru a consolida securitatea energetică, la nivel național și regional”, a afirmat șeful statului.

El a menționat că proiectele de cooperare în domeniul energiei nucleare sunt esențiale pentru colaborarea dintre țările noastre, în vederea creșterii securității energetice a României și a întregii regiuni. „Prin realizarea acestor proiecte, România devine un vector regional important în domeniul energetic, prin consolidarea independenței energetice și dezvoltarea de soluții avansate pentru energia verde”, a spus Klaus Iohannis.

„Nu în ultimul rând, vreau să amintesc de obiectivul nostru comun de includere a României în programul Visa Waiver. Vom continua să lucrăm împreună cu Statele Unite pentru ca acest deziderat comun să devină în cel mai scurt timp realitate pentru cetățenii români”, a mai afirmat președintele în discurs.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro