În lupta lor permanentă cu hoții, pădurari sunt lipsiți de apărare. Nu au arme, nu au mașini și nu pot face mai mult decât să își apere pădurile cu riscul propriei vieți.
În ultimii ani, 5 pădurari și-au pierdut viața încercând să oprescă hoții de lemne. Miercurea aceasta, din păcate, s-a mai adăugat încă un nume pe această listă.
Pop Liviu era pădurar în județul Maramureș și avea doar 30 de ani. Hoții l-au ucis cu sânge rece și i-au aruncat trupul într-o râpă. Se pare că bărbatul primise un apel de urgență din partea unui localnic care i-a semnalat că în pădurile din zonă se fură lemnul. El a pornit în căutarea lor, însă a fost omorât, fiind împușcat.
Oficialii de la Romsilva au transmis condoleanțe familiei, însă este incert câte vieți vor mai fi luate până când situația defrisărilor ilegale și a furtului de lemn vor fi rezolvate.
În urmă cu o lună, pădurari din toată România s-au adunat în fața Casei Poporului, cărând cu ei cruci cu numele celor uciși. A fost un mod de a protesta, de a cere ajutor Guvernului. Ei au cerut arme, au cerut mașini, au fost dispuși să accepte orice le-ar putea salva viața. Este un război pe care nu îl pot câștiga fără ajutor.