Scriitorul albanez Ismail Kadare, în vârstă de 88 de ani, autor cunoscut pentru opera sa monumentală realizată sub regimul comunist al lui Enver Hogea, a murit luni dimineaţa. Informaţia a fost confirmată de editorul său şi de spitalul la care a fost transportat de urgenţă, conform AFP, citat de Agerpres.
Kadare a decedat în urma unui atac de cord, a precizat spitalul din Tirana. Scriitorul a fost adus la spital „fără semne de viaţă”, iar medicii au încercat să îl resusciteze, însă fără succes. Kadare „a murit în jurul orei 06:40 GMT” (08:40, ora locală), a detaliat spitalul.
Etnograf sarcastic şi romancier care îmbina grotescul cu epicul, Ismail Kadare a explorat miturile şi istoria Albaniei pentru a analiza mecanismele totalitarismului, un rău universal pe care l-a trăit în perioada dictaturii lui Enver Hogea. Sub acest regim, Albania a fost una dintre cele mai izolate ţări din lume.
„Infernul comunist, ca orice alt infern, este sufocant”, declara scriitorul pentru AFP într-unul dintre ultimele sale interviuri în octombrie. „Dar, în literatură, aceasta se transformă într-o forţă vitală, o forţă care te ajută să supravieţuieşti, să învingi dictatura cu orice preţ”, adăuga Kadare.
Într-o altă declaraţie, scriitorul menţiona: „Literatura mi-a oferit tot ce am astăzi, a fost sensul vieţii mele, ea mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranţa de a depăşi totul”. Aceste cuvinte au fost rostite în locuinţa sa din Tirana, unde se afla deja slăbit.
Ismail Kadare rămâne cunoscut pentru capacitatea sa de a înfrunta şi de a reflecta asupra greutăţilor regimului totalitar prin opera sa literară, care a avut un impact profund asupra cititorilor din întreaga lume.