Reclamă

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe Ursula von der Leyen, Antonio Costa și Kaja Kallas, oficialii care vor prelua trei dintre cele patru funcții-cheie de la vârful Uniunii Europene. Deși scenariul a fost vehiculat în spațiul public, numele președintelui Klaus Iohannis nu apare pe această listă. „Felicitări, Ursula von der Leyen, Kaja Kallas și Antonio Costa. Guvernul României este gata de o colaborare constructivă în interesul cetățenilor noștri”, a scris Ciolacu pe Twitter.

Liderii europeni au convenit la negocierile pentru împărțirea principalelor funcții de conducere ale instituțiilor UE nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de președinte al Comisiei Europene. Fostul premier social-democrat portughez Antonio Costa urmează să fie numit președinte al Consiliului European, iar șefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, să preia postul de Înalt reprezentant pentru acțiune externă și politica de securitate. La conducerea Parlamentului European va rămâne Roberta Metsola.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro