Reclamă

Ucraina afirmă că a lovit marți un depozit de muniție al armatei ruse în regiunea rusă Voronej, situată la frontiera cu Ucraina, provocând un incendiu de amploare la fața locului.

„În 25 iunie, un depozit de muniții al armatei ruse agresoare a fost lovit în regiunea Voronej” a indicat într-un comunicat Direcția principală de informații al Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) în cursul dimineții, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Potrivit aceleași surse, operațiunea a fost efectuată de forțele GUR. „Un incendiu s-a declanșat la acest depozit cu obuze, cu o suprafață totală de 3.500 m2″, a adăugat ministerul, precizând că „focul arde în continuare”.

Canalul televiziunii de stat din Rusia, Vesti, a difuzat imagini cu o coloană de fum ridicându-se spre cer în regiunea Voronej, unde „două localități au fost atacate de Ucraina”, la circa 50 km de frontieră.

Guvernatorul acestei regiuni ruse, Aleksandr Gusev, a indicat pe Telegram că a avut loc o „detonare de obiecte explozive în districtul Olhovatski”, după ce a semnalat că două districte fuseseră „atacate de Ucraina în cursul nopții”.

Kievul încearcă în ultimele luni să lovească pe teritoriul rus, bazele din spatele frontului ale forțelor Moscovei, utilizate în general pentru a ataca, cu ajutorul rachetelor sau dronelor, orașe și structuri energetice ucrainene.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro