Reclamă

Epava unei nave vechi de peste 3.000 de ani a fost descoperită împreună cu încărcătura sa în Marea Mediterană, în largul coastelor Israelului, a relatat BBC. Autoritatea pentru Antichități din Israel a precizat că epava a fost găsită la o adâncime de peste 1.500 de metri.

Descoperirea a fost făcută de compania energetică Energean, înregistrată la Londra, care operează în apele din largul Israelului. Încărcătura navei era compusă din sute de amfore utilizate pentru stocarea vinului și a uleiului de măsline în Epoca Bronzului, toate acestea fiind găsite intacte.

„Se pare că nava s-a scufundat din cauza unei situații periculoase, fie din cauza unei furtuni, fie din cauza unui atac al piraților, un fenomen bine cunoscut la sfârșitul Epocii Bronzului”, a spus Jacob Sharvit, directorul diviziei maritime din cadrul Autorității pentru Antichități din Israel, potrivit Agerpres.

Epava a fost detectată anul trecut, la 90 de kilometri de coastele nordice ale Israelului, iar autoritățile au estimat că ea datează din secolul al XIV-lea î.Hr. sau al XIII-lea î.Hr. Echipa de la Energean a găsit un număr mare de ulcioare atunci când cerceta fundul mării, a declarat Karnit Bahartan, coordonatorul pentru protecția mediului în cadrul acestei companii.

„Când am trimis imaginile către Autoritatea pentru Antichități, s-a dovedit că era vorba despre o descoperire senzațională, dincolo de ceea ce puteam noi să ne imaginăm”, a declarat Bahartan.

Jacob Sharvit a adăugat că locul descoperirii, în largul mării, arată că marinarii din antichitate erau capabili să navigheze fără să zărească țărmul, probabil cu ajutorul poziționării în funcție de stele și de Soare. „Este o descoperire istorică, de dimensiune globală”, a mai spus el.

Unele dintre obiectele descoperite la bordul epavei vor fi prezentate în curând în fața publicului, a precizat Autoritatea pentru Antichități din Israel.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro