Reclamă

Poliţiştii mureşeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat de 55 de ani din Valea Largă ar fi fost ucis de un taur pe o păşune din apropierea localităţii.

„La data de 19 iunie, poliţiştii Secţiei 13 Poliţie Rurală Zau de Câmpie au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o păşune din apropierea localităţii Valea Largă, se află o persoană, posibil decedată. La faţa locului, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, de 55 de ani, din Valea Largă, care prezenta, la nivelul întregului corp, mai multe răni, posibil cauzate de un taur, identificat în proximitatea cadavrului”, a precizat IPJ Mureş.

Trupul bărbatului a fost transportat la IML Târgu Mureş, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul şi pentru a se lua măsurile legale.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro