Reclamă

Un urs brun a fost surprins la o scăldătoare de o cameră de supraveghere amplasată de rangeri în Parcul Naţional Retezat (PNR), specialiştii afirmând că prezenţa animalului sălbatic de mari dimensiuni în zonă este dovada că habitatele acestuia sunt într-o stare bună de conservare, iar ecosistemul este unul sănătos.

Ursul a fost filmat de o cameră de monitorizare a faunei amplasată în teren de către Administraţia Parcului Naţional Retezat (APNR), animalul oferind impresia că s-ar simţi foarte bine în băltoaca mare plină cu apă.

„Prezenţa ursului brun (Ursus Arctos) în Parcul Naţional Retezat demonstrează încă o dată complexitatea mediului natural şi diversitatea habitatelor naturale prezente aici. Existenţa populaţiei de urs demonstrează că şi celelalte specii de animale din habitatele ursului sunt menţinute într-o stare bună de conservare. Carnivorele mari, aflate în vârful piramidei trofice, sunt elemente cheie în relaţiile ecologice ce guvernează cadrul natural şi dovada vie a unui ecosistem sănătos”, se scrie pe pagina oficială de socializare a PNR.

Parcul Naţional Retezat adăposteşte un număr de 55 de specii de mamifere în habitate diverse, naturale sau puţin modificate de intervenţia omului. Aici trăiesc cele mai importante dintre carnivorele mari europene: râsul, ursul şi lupul.

Specialiştii de la administraţia parcului îi invită pe turişti să protejeze şi habitatele umede din Retezat, despre care spun că oferă o oază de răcoare în zilele toride de vară şi creează peisaje spectaculoase, care uimesc de fiecare dată.

„Amintiţi-vă că lacurile şi turbăriile din Parcul Naţional Retezat sunt protejate datorită faptului că sunt habitate fragile, foarte sensibile la orice modificări, naturale sau antropice. Aceste zone umede reprezintă ‘acasă’ pentru multe vieţuitoare: de la tritoni, amfibieni şi peşti, până la larvele de insecte şi alte specii microscopice care trăiesc în diferitele straturi de apă şi care, prin activitatea lor, menţin calitatea bună a apelor”, mai menţionează sursa citată de Agerpres.

PNR a fost înfiinţat în anul 1935 de către prof. Alexandru Borza, directorul Grădinii Zoologice din Cluj-Napoca, fiind primul parc naţional al României.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro