Reclamă

Marlene Engelhorn, o milionară austriacă și militantă pentru o mai bună impozitare a persoanelor foarte bogate, își va împărți moștenirea de 25 de milioane de euro între mai mult de 70 de organizații alese de un grup de 50 de cetățeni.

Mediu, sănătate, ajutor pentru solicitanții de azil, lupta împotriva inegalităților: „rezultatul este la fel de variat ca și Consiliul însuși”, a rezumat Alexandra Wang, care a condus proiectul, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc marți la Viena. Aceste inițiative au o „misiune comună: să lucreze pentru o societate mai echitabilă (…) și să îi sprijine pe cei care sunt victime ale discriminării”, a subliniat ea, potrivit Agerpres.

Alături de ea, membrii „Bunului Consiliu pentru Redistribuire” au evocat „o provocare incitantă” și un frumos „exercițiu de democrație” bazat pe „consens”, în timp ce sesiunile de discuții, cu toate cheltuielile plătite, s-au desfășurat pe parcursul a șase weekenduri, din martie până în iunie, în orașul Salzburg.

Cincizeci de cetățeni au fost aleși prin tragere la sorți pentru a face parte din consiliu. Cel mai tânăr membru, Kyrillos Gadalla, în vârstă de 17 ani, a declarat că a „învățat multe lucruri” de la celelalte generații, cel mai vârstnic membru având 85 de ani.

În total, 77 de organizații vor primi finanțări cuprinse între 40.000 și 1,6 milioane de euro, de la asociația Attac la diverse grupuri de reflecție, grupuri de conservare a naturii și organizații de caritate pentru persoanele fără adăpost.

Marlene Engelhorn, care s-a aflat în atenția tuturor, dar care nu a apărut marți în fața presei, a fost implicată doar la începutul procesului. „Ea ne-a acordat încrederea sa, iar noi am fost complet liberi în alegerile noastre”, a explicat Angelika Taferner, un alt membru al Consiliului.

Milionara în vârstă de 32 de ani, descendentă a lui Friedrich Engelhorn, fondatorul gigantului german al industriei chimice BASF, a anunțat în ianuarie că va dona suma de 25 de milioane de euro, adică 90% din moștenirea sa, pentru a denunța „eșecul” guvernelor de a aborda inegalitățile devenite din ce în ce mai flagrante.

La fel ca sute de „milionari patrioți” americani, activista austriacă a fondat inițiativa „Taxează-mă acum” în lumea germanofonă. După moartea bunicii sale în septembrie 2022, ea a trecut la acțiune și a conceput această soluție originală.

Într-un comunicat de presă, Marlene Engelhorn a salutat „redistribuirea, în conformitate cu valorile democratice, a unei mari părți” din banii săi. „Am moștenit o avere și, prin urmare, o anumită putere, fără să fi făcut niciodată ceva pentru a merita acest lucru. Iar statul nici măcar nu vrea ca eu să plătesc impozitul pe moștenire”, s-a plâns ea la începutul acestui an.

În curând privată de cea mai mare parte a resurselor sale financiare, fosta studentă la literatură germană trebuie să se gândească de acum, pentru prima dată, la un loc de muncă salariat. „Ies din acest ghetou dinastic al celor bogați”, a declarat ea, dezvăluind că nu își regretă decizia.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro