Procesul jurnalistului american Evan Gershkovisch, acuzat de strângere de informaţii despre o uzină de tancuri rusești în folosul CIA, va începe pe 26 iunie 2024, la Ekaterinburg, în regiunea Ural, a anunţat luni tribunalul însărcinat cu ancheta.
Jurnalistul de la Wall Street Journal (WSJ), în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în martie 2023, în timpul unui reportaj la Ekaterinburg. „Prima audiere a fost fixată pentru 26 iunie 2024”, a precizat tribunalul regional de la Sverdlovsk într-un comunicat. Procesul „se va derula în spatele uşilor închise”, a adăugat sursa oficială.
Evan Gershkovisch, care a lucrat şi pentru AFP la Moscova, între 2020 şi 2021, este acuzat de spionaj, o infracțiune pasibilă de 20 de ani de detenţie. Acesta, angajatorul său şi guvernul SUA resping ferm aceste acuzaţii, pe care Rusia nu le-a demonstrat niciodată, denunţând un dosar fabricat.
Potrivit autorităților ruse, Gershkovich „a adunat informaţii secrete” despre Uralvagonzavod, în folosul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA. Uralvagonzavod este unul dintre cei mai mari producători de arme din Rusia, care fabrică în special tancuri de luptă T-90 folosite în Ucraina şi tancul de nouă generaţie Armata, precum şi vagoane de mărfuri.
Rusia nu a prezentat niciodată public dovezi și întreaga procedură a fost clasificată ca fiind secretă. Acuzaţiile împotriva lui Gershkovich sunt de o gravitate nemaivăzută pentru un jurnalist străin, de la destrămarea Uniunii Sovietice până astăzi.