Ca orice condamnat penal, Donald Trump a avut luni un interviu cu serviciile de probaţiune, pas necesar înainte de pronunţarea pedepsei sale, care ar putea ajunge până la o perioadă în închisoare, în dosarul plăţilor către starleta de filme pentru adulți Stormy Daniels.
În plină campanie pentru a reveni la Casa Albă, şi la o zi după un miting în caniculă la Las Vegas, Donald Trump, 77 de ani, s-a supus la New York acestui exerciţiu în care condamnatului i se pun în mod tradiţional o serie de întrebări despre cazierul său penal, situaţia sa profesională şi familială şi, eventual, sănătatea sa fizică ori psihică, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului, scrie Agerpres. Potrivit acestei surse şi canalului CNN, interviul a durat o jumătate de oră.
„Preşedintele Trump şi echipa sa de avocaţi iau deja toate măsurile necesare pentru a contesta şi a face să eşueze dosarul procurorului fără lege şi credinţă din Manhattan”, a declarat, la rândul său, directorul campaniei lui Donald Trump, Steven Cheung.
În mod neobişnuit, interviul urma să aibă loc prin videoconferinţă, de la reşedinţa lui Donald Trump Mar-a-Lago din Florida, şi nu în persoană la Manhattan, unde omul de afaceri a devenit primul fost preşedinte al Statelor Unite condamnat într-un proces penal, indicaseră mai multe media americane.
Pe 30 mai, doisprezece juraţi l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de 34 de infracţiuni de falsificare a unor documente contabile pentru a ascunde plata a 130.000 de dolari către starul de filme porno Stormy Daniels chiar la sfârşitul campaniei prezidenţiale din 2016.
Această plată, a cărei disimulare a fost considerată ilegală, avea scopul de a-i cumpăra tăcerea despre o relaţie sexuală pe care ea susţine că a avut-o cu Donald Trump – şi pe care acesta din urmă o neagă – în 2006, când era deja căsătorit cu soţia sa Melania.
Interviul cu serviciile de probaţiune urmează să permită întocmirea unui raport pentru judecătorul Juan Merchan, care a prezidat procesul şi va stabili sentinţa pe 11 iulie.
Infracţiunea de fals în acte contabile poate fi pedepsită teoretic cu până la patru ani de închisoare, însă judecătorul poate alege o alternativă precum pedeapsa cu suspendare cu probaţiune sau chiar muncă în folosul comunităţii.
La trei zile după condamnarea sa, Donald Trump a declarat la Fox News că o pedeapsă cu închisoarea „ar fi complicat de acceptat de către public” şi ar putea fi „un punct în care susţinătorii săi să cedeze”.