Un cetățean român a murit și alți doi au fost răniți în Congo, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În incident a mai fost rănită o persoană, cetățean al unui alt stat. Incidentul a avut loc în contextul degradării situației de securitate din această țară.
MAE a anunțat, duminică, că s-a autosesizat prin intermediul Ambasadei României la Luanda, Republica Angola, după ce au apărut informații privind decesul unei persoane și rănirea altor trei, la 15 iunie, în apropierea orașului Goma, situat la frontiera cu Rwanda.
„Din informațiile comunicate reprezentanților misiunii diplomatice, a rezultat că persoana decedată și două persoane rănite au cetățenia română, iar cea de-a patra persoană rănită are cetățenia altui stat. Până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară. Ambasada României la Luanda menține situația în atenție prioritară și continuă dialogul cu autoritățile congoleze competente”, a precizat MAE.
Totodată, MAE amintește cetățenilor români că pentru Congo este valabil un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „Evitați orice călătorie!”.
MAE informează că românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Luanda: +244222322234, +244916895720; apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: +244932131381.