Reclamă

Mii de pești au murit în nordul Mexicului, după ce un lac din statul Chihuahua a secat complet din cauza secetei prelungite. Voluntarii au aruncat var pentru a preveni răspândirea bolilor de la peștii morți în zona Lacului Bustillos, care se întinde pe o suprafață de 3.300 de kilometri pătrați.

Un miros puternic și neplăcut se resimte în zonă, iar terenul mlăștinos complică trecerea vehiculelor care încearcă să colecteze peștii morți, relatează AFP, potrivit News.ro.

Primăria orașului Cuauhtémoc, aflat în apropiere, a anunțat că „caută personal temporar pentru a curăța laguna Bustillos”. Potrivit autorităților locale, nivelul mediu al apei este acum la mai puțin de 50% din cel obișnuit. Șefa Departamentului Ecologic din Cuauhtémoc, Peña Meraz, a declarat: „Odată cu scăderea cantității apei, poluanții se concentrează și mai mult și afectează speciile care trăiesc aici.”.

Primii pești morți au fost observați în urmă cu aproximativ o săptămână. La finalul lunii mai, secetele moderate, extreme sau excepționale afectau 89,58% din teritoriul mexican – adică aproximativ două milioane de kilometri pătrați, conform unei hărți publicate de Comisia Națională mexicană a Apei (CONAGUA).

Seceta a doborât recorduri de temperatură în mai multe regiuni din Mexic, inclusiv în Ciudad de Mexico, unde s-au înregistrat 34,2 grade Celsius.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro