Reclamă

Senatoarea Diana Șoșoacă, viitoare membră a Parlamentului European după alegerile europarlamentare de duminică, a participat marți la ambasada Rusiei, la o recepție organizată cu prilejul zilei naționale a Rusiei (12 iunie).

În cadrul evenimentului, Vladimir Lipaev, noul ambasador rus la București, a criticat NATO și Uniunea Europeană pentru războiul din Ucraina, afirmând că „originile crizei actuale din Ucraina izvorăsc din expansiunea neocolonială a statelor NATO și ale Uniunii Europene”. El a mai declarat că Rusia este dispusă să reia „legăturile rupte” cu România dacă aceasta renunță la „cursul neprietenos față de Rusia”.

Diana Șoșoacă apare în fotografiile publicate de ambasada rusă pe rețelele sociale, fiind surprinsă în primul rând în sala de recepție, în timpul discursurilor oficiale. Nu este pentru prima dată când senatoarea participă la evenimente organizate de ambasada Rusiei, fiind prezentă și la alte ocazii similare sub mandatul fostului ambasador Valeri Kuzmin.

Ambasada Rusiei a comunicat că la recepția de marți au fost prezenți „reprezentanți ai Parlamentului României, ai corpului diplomatic străin, ai cercurilor de afaceri românești, clerici, oameni de știință și cultură, jurnaliști și compatrioți”.

În cadrul discursului său, ambasadorul Vladimir Lipaev a declarat că „Rusia luptă astăzi nu numai pentru propria libertate și suveranitate, ci și pentru dreptul tuturor țărilor care se străduiesc să urmeze un curs independent orientat la nivel național, de a spune «nu» revendicărilor geopolitice și geo-economice ale «Occidentului colectiv»”.

De asemenea, ambasadorul rus a menționat că Moscova este deschisă la discuții „pașnice”, dar nu recunoaște summitul organizat în curând în Elveția, unde Rusia nu a fost invitată. „Rusia este pregătită pentru un dialog pașnic, ținând cont de interesele sale legitime. Cu toate acestea, ea nu acceptă ultimatumul pe care organizatorii așa-numitului «summit al păcii» vor să i le prezinte”, a declarat Lipaev.

El a adăugat că Rusia este dispusă să reia relațiile cu România, datorită istoriei comune, culturii și tradițiilor. „Realizarea unui astfel de potențial va depinde de disponibilitatea României de a-și abandona cursul neprietenos față de Rusia”, a concluzionat ambasadorul rus.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro