Reclamă

Diagnosticul de cancer de sân se poate pune în stadii precoce atunci când femeile respectă recomandările medicilor de a efectua periodic investigațiile de screening, adică mamografia și ecografia de sân. Examenul RMN de sân este recomandat în anumite situații speciale, atunci când celelalte investigații nu sunt concludente sau nu pot fi efectuate.

Dr. Cristina Lazăr, medic specialist chirurgie generală, explică faptul că, cel mai frecvent, femeile diagnosticate cu cancer mamar primesc indicația de a efectua o operație la sân prin care să fie excizată tumora. „Această intervenție chirurgicală poate fi limitată la tumora propriu-zisă, în anumite condiții, atunci când pacienta urmează și un alt tratament local, de iradiere a tumorii.” a declarat dr. Cristina Lazăr.

Pentru a beneficia de cele mai bune recomandări de tratament, este ideal ca pacientele să se adreseze unor centre cu experiență în diagnosticul și tratamentul avansat al cancerului de sân, care să le ofere toate modalitățile de tratament.

Cancerul de sân rămâne cea mai frecventă boală oncologică la femeile din România, iar depistarea precoce prin respectarea investigațiilor periodice de screening rămâne esențială pentru a putea beneficia de cele mai bune opțiuni de tratament chirurgical și alte terapii adjuvante.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro