Reclamă

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz (USR), a declarat luni că România are nevoie de un președinte de dreapta și că acesta este obiectivul principal. În cadrul unei conferințe de presă, Fritz a subliniat că nu are intenția de a candida la nicio funcție de stat în acest an, însă își va asuma candidatura pentru președinția USR, după demisia lui Cătălin Drulă.

„De astăzi miza cea mai mare este ca, în septembrie, această țară să aleagă un președinte de dreapta. Nu există o miză mai mare. Mă doare să văd că propriul meu partid, USR, a luat un scor care nu se ridică la ambițiile noastre, la potențialul pe care îl are USR și Alianța Dreapta Unită. De aceea, cred că decizia președintelui Drulă de a convoca un congres pentru a alege un nou lider este o decizie asumată și corectă. Îl felicit pentru o muncă dificilă pe care a dus-o împotriva sistemului în ultimele luni și sunt sigur că vom găsi formula pentru a merge înainte”, a spus Dominic Fritz, citat de News.ro.

Edilul Timișoarei a subliniat că nu va candida la nicio funcție în stat în acest an. „Eu nu voi candida la nicio funcție în stat în acest an, dar nici nu pot să stau pasibil într-o situație foarte dificilă pentru USR, un partid în care cred și de care România are nevoie și de asta sunt profund convins”, a adăugat Fritz.

Dominic Fritz a menționat că își va asuma candidatura pentru președinția USR. „După nu mult timp de gândire, o să îmi asum o candidatură pentru președinția partidului USR la următorul congres, voi propune o nouă conducere colectivă cu mine ca președinte și, dacă voi primi susținerea colegilor pentru această misiune grea, dar frumoasă, o voi accepta. Subliniez că am fost ales ieri primarul Timișoarei, cea mai mare onoare a vieții mele și prioritatea mea este Timișoara, sunt primar și rămân primar, nu mă duc nicăieri, dar de ieri am atras atenția că este posibil să ne batem cu acest colos și nu pot să închid ochii. (…) Într-adevăr cred că viitorul României va fi bun doar atunci când orașele, regiunile României vor avea ceva de spus. Viitorul nostru comun va fi bun doar când vom avea o descentralizare adevărată în România”, a concluzionat Fritz.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro