Moneda unică europeană s-a depreciat luni cu 0,5%, până la un curs de 1,0751 dolari, cel mai scăzut nivel din ultima lună, după ce Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au fost devansați de partidele de extremă dreaptă la alegerile europarlamentare de duminică, iar președintele Franței a cerut organizarea de alegeri anticipate.
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franța și Germania au suferit pierderi, susțin analiștii intervievați de Bloomberg, conform Agerpres.
Cel mai probabil, rezultatele alegerilor europarlamentare vor genera și mai multă volatilitate pentru moneda euro, care era supusă deja la presiuni după ce rezultatele peste așteptări privind locurile de muncă create de angajatorii americani în luna aprilie au dus la aprecierea dolarului.
Analiștii se vor concentra în special pe impactul potențial asupra perspectivelor economice ale Franței, în cazul în care capacitatea lui Macron de a trece prin Parlament proiecte legislative va fi îngreunată de consolidarea puterii formațiunilor de extremă dreapta la următoarele alegeri. În plus, investitorii ar putea să pună sub semnul întrebării hotărârea Europei de a face pași spre o mai mare integrare fiscală și financiară, potrivit lui Valentin Marinov, analist la Credit Agricole.
„Asta poate fi văzută ca o lovitură dată sentimentului pozitiv incipient cu privire la euro care a început să domine piețele valutare în ultimele săptămâni”, spune Valentin Marinov.
Recent, fondurile de investiții au adoptat o poziție de tip bull față de euro, pentru prima dată după luna august 2023. Moneda unică s-a apreciat cu aproximativ 3% față de minimumul atins în luna aprilie, înaintea unei așteptate decizii de reducere a dobânzii din partea Băncii Centrale Europene. Însă lipsa de indicii din partea BCE cu privire la direcția viitoare a politicii monetare face euro și mai dependent de evoluția datelor statistice referitoare la economia americană precum și de deciziile Rezervei Federale americane, susțin analiștii Morgan Stanley.
Acum, însă, traderii trebuie să țină cont și de incertitudinile politice în pariurile lor.
Moneda euro ar putea să scadă până la un curs de 1,05 dolari în trimestrul al treilea, susține Alvin Tan, analist la RBC Capital Markets în Singapore. „Riscurile politice sunt din nou în creștere pentru euro”, spune Alvin Tan.