Reclamă

Rusia o sprijină pe faţă pe lidera prorusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guţul, într-o demonstraţie de sfidare a autorităţilor de la Chişinău, a relatat duminică dpa potrivit Agerpres.

La Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, care a avut loc săptămâna aceasta, Guţul, în vârstă de 37 de ani, s-a întâlnit cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, a indicat televiziunea rusă. Guţul a postat fotografii de la eveniment pe platforma socială X, în care apare stând de vorbă cu guvernatori ai regiunilor ruse, precum cei din Tatarstan, Penza şi Krasnodar.

În luna mai, preşedintele rus Vladimir Putin a primit-o pe Guţul la Soci.

Găgăuzii, de origine turcică şi de credinţă ortodoxă, trăiesc în regiunea autonomă Găgăuzia, creată în 1994 ca o rezolvare paşnică a unui conflict etnic, spre deosebire de războiul civil din Transnistria, regiunea separatistă a Republicii Moldova. Republica Moldova a fost mult timp împărţită între forţele prooccidentale şi proruse.

În mandatul actualei președinte a Republicii Moldova, Maia Sandu, ţara a primit statutul de candidată la UE. Între timp, Rusia se străduieşte să-şi păstreze influenţa în regiune, având soldaţi ruşi staţionaţi în Transnistria. Moscova şi-a intensificat eforturile de a curta Găgăuzia, în mod tradiţional prietenoasă cu Kremlinul, de la declanşarea invaziei sale asupra Ucrainei acum mai bine de doi ani.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro