Reclamă

Candidatul la Primăria Brașov, reținut în noaptea de sâmbătă după ce a amenințat-o cu moartea pe președinta unei secții de votare, a primit duminică un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

„În data de 7 iunie, la ora 18:32, inculpatul, candidat la alegerile locale de la nivelul municipiului Brașov, fiind nemulțumit de răspunsul primit de la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 8 Brașov cu privire la o petiție formulată de acesta, a adresat președintelui instituției amenințări cu săvârșirea unor acte grave de violență, mesajul fiind trimis la adresa de e-mail a instituției”, a precizat sursa citată pentru Agerpres.

Parchetul a explicat că, duminică, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea procurorului de caz, care a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă a persoanei în cauză pentru 30 de zile.

Surse neoficiale indică faptul că este vorba despre candidatul independent la Primăria Brașov, Nicolae Florin Dogar, reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică. Bărbatul ar fi amenințat-o cu moartea pe președinta unei secții de votare.

La această dată, candidatul se află în arest preventiv, conform deciziei autorităților competente.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro