Reclamă

Peste 2.800 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați duminică, 9 iunie, în Capitală pentru alegerile locale și europarlamentare. Aceștia vor „menține ordinea și siguranța publică” și vor „asigura măsurile de protecție a secțiilor de vot”, a anunțat sâmbătă Poliția Capitalei.

Peste 1.700 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și mai mult de 1.030 de jandarmi ai Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București vor participa la aceste măsuri, în colaborare cu 110 cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

„Polițiștii și jandarmii din Capitală vor asigura liniștea și siguranța publică pe întreaga durată a desfășurării alegerilor din 9 iunie. Vor fi pregătite echipe pentru intervenția rapidă și cercetarea incidentelor electorale”, transmite Poliția Capitalei.

Suplimentar, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru prevenirea unor evenimente negative, în contextul aglomerărilor de persoane, și se va organiza o acțiune pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane.

Structurile angrenate vor asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și „pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public”, a adăugat instituția.

Centrul de comunicare al Municipiului București transmite și câteva informații pe care trebuie să le cunoașteți: „Aveți dreptul la vot dacă aveți 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă. Puteți vota, duminică, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului secției de votare, pot să își exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.”

Codul Penal prevede, la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele ce constituie infracțiuni electorale și care sunt pedepsele prevăzute de lege: împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale, persoanele care sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

„Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!”, îndeamnă Centrul de comunicare al Municipiului București.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro