Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă avertizări de furtuni cu fulgere și grindină în estul țării, în vreme ce în sud și sud-vestul țării va fi caniculă, cu temperaturi de până la 36 de grade. Duminică, estul și sudul României vor fi afectate de caniculă, cu temperaturi de până la 37 de grade în Muntenia și Oltenia.
Cod galben furtuni
Sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 23:00, vor fi perioade de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei, manifestate prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină, potrivit avertizării ANM. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Cod galben caniculă
Tot sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Transilvaniei va fi foarte cald, cu maxime care se vor situa între 30 de grade în centrul țării și 36 de grade în sud, unde local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.
Cod galben caniculă
Duminică, de la ora 10:00, până luni la ora 10, în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Totodată, pe alocuri nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade.
Cod portocaliu caniculă
Tot duminică, de la ora 10:00, până luni la ora 10, în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturi foarte ridicate vor continua și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.